18 aprilie , 2016  postat de admin
comentarii ( 0 )

Lipsa de implicare reprezintă forme grave de ignoranţă, laşitate sau complicitate

De la început fac precizarea că fiecăreia dintre aceste trei noţiuni îi poate fi asociat un număr nepermis de mare de indivizi care contribuie la involuţia morală, socio-economică şi a siguranţei în oraşul nostru.

Am văzut, mereu, o prezenţă consistentă şi o activitate intensă pe facebook şi la „taifasurile” din parcuri, de pe fântână sau din centrul oraşului nostru pentru tot felul de subiecte, de la cele privind fapte cotidiene, banale, până la subiecte majore, existenţiale. Am auzit şi am participat la discuţii despre cât de corupţi, ineficienţi şi ticăloşi sunt politicienii din parlament, guvern, partide politice şi alte structuri şi am înţeles că majoritatea celor angrenaţi în discuţii nu s-ar da la o parte să pună umărul la îndreptarea obiceiurilor celor care ne reprezintă. O analiză a celor care au tot dreptul să îi judece pe cei care au venit să le ceară votul, direct sau prin interpuşi.

Şi totuşi, aceste subiecte sunt evitate de marea majoritate a concitadinilor noștri când este vorba despre ceea ce se întâmplă în plan local, „politica struţului” fiind cea mai întâlnită formă a lipsei de opinie publică. Aşa se face că toată lumea tace, deşi presa ne-a dezvăluit cum „… primarul Tudor Nădrag … pentru a obţine cele două diplome, … le-a cumpărat „la kil”, aşa cum se mai practică, mai ales în rândul politicienilor?”, Curtea de Conturi Constanţa „… a consemnat, numai în cazul celor două controale din 2011 şi 2012 la Primăria HÎRŞOVA, producerea de prejudicii şi abateri financiar-contabile de peste 30 miliarde lei vechi şi mulţi dintre noi vedem cum în jurul primarului Tudor Nădrag s-a format o camarilă care îşi „trage drepturile” de fiecare dată când primarul mai face câte o infracţiune.

DE CE NIMENI NU VORBEŞTE PUBLIC ? (ATENŢIE: Conform unei decizii a Curţii Supreme  profilul personal de Facebook este spaţiu public).

Am constatat că unii refuză să primească astfel de informaţii, ca şi cum dacă ar şti ar trebui să ia atitudine, alţii se ascund sub teama că nu-şi mai iau gradele, că îşi pot pierde locul de muncă sau că nu mai beneficiază de îngăduinţa sau bonificaţiile primarului, iar cei înţelegători cu astfel de fapte se gândesc că dacă nu au încăput (încă) în camarila primarului, într-o zi li se va da şi lor o ciosvârtă şi atunci „…. ducă-se naibi principiile şi moralitatea”.

Şi totuşi, cred că fiecare putem să continuăm dialogul cu noi înşine şi să maximizăm un tip de atitudine care să îl oprească pe primar şi camarila acestuia de la furturi, persecuţii sau alte abuzuri şi că instituţiile locale îşi vor face corect treaba. De aceea, în speranţa că putem oferii copiilor, altor membri ai familiei şi prietenilor alternativa de a se întoarce în oraş, ar trebui să nu mai acceptăm aceste mârşăvii, ar trebui să luăm atitudine publică spunând cu voce tare ceea ce ştim şi nu ne convine. Nu este normal ca în aceasta ţară lucrurile să le îndrepte doar DNA-ul sau televiziunile, în timp ce noi “cetăţeni cumsecade” să ne ascundem prin dezinteres, de teamă, laşitate sau complicitate.

Aştept, totuşi, de la hârşoveni să îşi spună public părerea despre cum ne slujesc autorităţile şi instituţiile locale şi să propună soluţii pentru un altfel de viitor. 

Mi-e greu să aştept ceva bun de la actualul primar şi de la camarila sa, obişnuiţi “cu binele cîinelui care trăieşte în măcelarie”.

Fiţi voi autorii schimbării în bine al oraşului nostru !

15 aprilie , 2016  postat de admin
comentarii ( 0 )

Hirsova are nevoie de mai mult civism din partea cetatenilor sai

Decizia mea de a iesi din politica vine ca un demers firesc pentru a ma putea alatura celor care nu au decat interesul de a fi obiectivi si echidistanti fata de actiunile celor care decid treburile publice.

Voi intari aceasta optiune prin faptul ca nu voi candida in alegeri locale din 05 iunie si nici in alte alegeri care vor fi organizate in acest an.

Cu prietenie, le multumesc inca o data miilor de cetateni care pe parcursul ultimilor 20 de ani mi-au fost alaturi in demersurile politice si administrative locale si de aceea voi ramane alaturi de cei care doresc sa slujeasca orasul cu onestitate pentru indeplinirea aspiratiilor hirsovenilor, cerandu-le “sa nu dam niciun cec in alb”, sa fim atenti la aranjamentele politice orchestrate doar pentru a rezolva interesele celor care au acces la “butoanele” puterii locale si sa supraveghem cu atentie in plan local partidele politice si grupurile generate de acestea sau de alt fel.

Pentru a fi alaturi de cei care au crezut si cred in sansa orasului nostru va propun sa sprijinim orice intiativa care sa raspunda nevoilor reale ale orasului prin asumarea in parteneriat public a preocuparii pentru infaptuirea celor zece puncte exprimate in documentul “Interes pentru Hirsova si pentru rezolvarea problemelor locuitorilor sai“, pe care il voi publica in curand, care cuprinde:

  1. Crearea premizelor pentru dezvoltare economico-sociala locala durabila si realizare a unor noi locuri de munca;
  2. Asigurarea transparentei actului decizional si a actului administrativ;
  3. Definirea si publicarea unor proceduri de consultare publica a cetatenilor in luarea deciziilor;
  4. Coeziune socială, decenta, echitate si corectitudine privind modul in care legile se aplica la fel pentru fiecare cetatean, indiferent de statutul social si de etnie;
  5. Imbunatatirea infrastructurii instituţionale si edilitar urbane, precum si a eficacitatii si eficientei in folosirea resurselelor legislative, institutionale, umane si financiare;
  6. Realizarea unor servicii publice locale: diverse, de calitate şi accesibile tuturor cetăţenilor;
  7. Depolitizarea numirilor in posturile de conducere a gradinitelor, scolilor generale, liceelor si spitalului;
  8. Elaborarea si sustinerea unor programe pentru tineri;
  9. Abordare responsabila, prin parteneriat si eficienta, privind reglementarea urbanistica si planificarea urbana pentru solutionare a situatiilor existente si de dezvoltare viitoare, din punct de vadere al locuintelor, al spatiilor comerciale si a spatiilor vezi intravilane si extravilane;
  10. Prevenirea degradarii mediului si protejarea acestuia.

Cei angrenati in competitiile politice locale, fosti sau actuali adversari sau colegi, trebuie sa se acomodeze cu faptul ca voi ramane implicat in viata publica a oraşului nostru – orice pret as plati pentru aceasta – si sa inteleaga ca nu voi sustine inlocuirea <<hotilor unora cu hotii altora>>, iar pentru acestea voi fi mai activ, mai clar, mai combativ şi mai ferm.

11 aprilie , 2016  postat de admin
comentarii ( 0 )

Avem cu adevarat vreo raspundere sau asteptam sa vedem ce se va intampla?

Mi s-a spus de foarte multa lume ca sunt un om prea implicat, chestiune pe care o recunosc si eu, explicandu-mi-se ca “prea implicat” inseamna ca imi fac griji si acord atentie unor probleme care nu sunt in interesul meu si care nu ma afecteaza pe mine sau care pe mine ma afecteaza prea putin ca sa ma “deranjez” atat.

Astfel de discutii au aparut in mod repetat si in aceasta perioada cand s-au activat grupurile de interese care sunt preocupate de gestionarea problemelor (se poate citi si “resurselor”) orasului, pe urmatorii patru ani, si de aceea ma intreb: “Daca eu, cu atata experienta in aceste competitii, nu pot, inca, sa inteleg daca vreuna dintre echipele aflate in pregatire merita sa fie creditate cu increderea cetateanului neimplicat – care nu asteapta oarece foloase directe, ci se gandeste la prosperitatea generala, la viitorul copiilor, la imbunatatirea conditiilor de viata – cum se va decide cetateanul care isi vede doar de treburile lui, luptandu-se cu nevoile vietii si incercand sa depaseasca anumite greutati?”

De doua ori cetatenii din orasul nostru si-au pus increderea in mine si in cei pe care i-am avut in echipa, hotarand sa gestionam treburile orasului, iar la ultima confrutare numarul acestora a fost de doar aproape 2.000 (fata de cele cu 400 in plus cu cat a fost desemnat primarul, dar cu peste 1.500 mai mult fata de cei clasati pe locurile trei si patru (situati la o diferenta intre ei de doar 4 voturi) in clasamentul final al rezultatelor din alegerie locale din 2012).

Unii spun ca ar trebui sa le dau un raspuns tuturor hirsovenilor, pe care nu ii impart in pesedisti, penelisti sau de alta culoare politica si in cel mai rau caz in oameni onesti si oameni care apartin unor grupuri de viziuni sau aspiratii diferite. Eu stiu ca am obligatia morala fata de toti cei care au avut vreodata incredere in mine, cu precadere fata de cei aproape 2000 care si-au exprimat aceasta incredere si in anul 2012.

Va reamintesc ca de curand nu mai sunt membru al vreunui partid si nu voi mai reveni in politica, dar voi ramane implicat in viata publica a orasului nostru, planurile pentru viitor fiind legate de aspiratiile hirsovenilor si nu de manevrele politicii locale dictate de interesele unor grupuri.

Prin urmare, ma adresez tuturor: incercand sa clarific ce credeti ca ar trebui sa facem:

  1. Sa refacem echipa pentru o noua confruntare si cineva sa isi asume sa candideze? Cine ar putea si ar fi dispus sa o faca?
  2. Sa refacem echipa pentru a fi alaturi de unul dintre cei patru viitori candidati, daca vreunul isi doreste sa faca o echipa care sa ne respecte principiile?
  3. Sa fim alaturi de un anumit candidat chiar daca nu avem incredere in el, luptand astfel impotriva actualului primar si a echipei sale?
  4. Sa asteptam contemplativ ca altii sa ne decida soarta?

Raspunsul la intrebarea: “Avem cu adevarat vreo raspundere sau asteptam sa vedem ce se va intampla” trebuie sa il dea fiecare hirsovean, dar sunt sigur ca sunt unii care doresc sa profite de neimplicarea noastra.

Repet ce spuneam, cu peste zece ani in urma, multora dintre harsoveni: “Daca se vor implica tot mai multi cetateni in chestiunile ce tin de administrarea orasului atunci doua lucruri se vor imbunatatii. In primul rand vor fi mai multe pareri si vor apare mai multe solutii. In al doilea rand fiind tot mai multi si diversi, abuzurile prin deciziile si faptele celor care conduc vor putea fi limitate ”.

  • Curs Valutar BNR