Postari din categoria martie, 2012
În căutarea încrederii pierdute
Ascultam zilele trecute Metallica cântând “Nothing else matters” şi mă gândeam la cât de bine se potrivesc versurile cu ceea ce simt acum. Încep prin a vă spune, citându-i:
“Niciodată nu mi-am deschis inima în felul acesta,
Viaţa este a noastră, o trăim cum vrem,
Toate vorbele acestea nu le spun doar de dragul de a le rosti
Şi nimic altceva nu mai contează“
Oamenii obişnuiesc să se plângă, da, recunosc, este foarte la îndemână să te vaiţi, e cool să îţi plângi de milă. Găsim uşor cuvintele care să exprime cât de grea este viaţa pe care o ducem, cât de greu e să trăieşti în ziua de azi, şi ce bine era pe vremuri… Clişee verbale, automatisme, le avem în noi, poate chiar şi în codul genetic ? Am ajuns un popor de oameni depresivi. Frustrant ?
Program privind recompensarea elevilor şi profesorilor care au obţinut rezultate şcolare deosebite
Educaţia în şcoală este, după cea obţinută în familie, prima în formarea personalităţii copiilor. Schimbările sociale din ultimii ani atrag după ele necesitatea formării şi educării unor generaţii apte să facă faţă noilor cerinţe.
Investiţia în oameni, mai ales pentru creşterea performanţelor şcolare şi profesionale, are drept consecinţă conturarea unor categorii de tineri care să aibă o percepţie reală a exigenţelor noii societăţi. Efortul sistematizat al elevilor, pe care aceştia îl depun în procesul instructiv-educativ, îi răsplăteşte atât prin acumularea de cunoştinţe, dar şi prin deschiderea de noi perspective pentru viitorul lor. Trăim într-o societate care ar trebui să aprecieze şi să recompenseze mai mult performanţa, în speţă, şi pe cea şcolară.
De aceea, este necesar să existe o modalitate de evaluare a activităţii şcolare a acelora care s-au poziţionat într-o elită a elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură. Totodată, aceste rezultate deosebite, dacă sunt premiate, constituie o puternică motivaţie pentru cei în cauză, de a continua în acelaşi mod activitatea şcolară, iar pentru ceilalţi, colegi sau apropiaţi, constituie exemple stimulative.
Susţinerea unui program de apreciere şi stimulare a elevilor care au realizat într-un an şcolar performanţe şcolare deosebite, oferind din bugetul oraşului Hârşova premii anuale, pentru elevii de gimnaziu şi pentru cei de liceu, cursuri de zi, care locuiesc şi studiază în unităţi şcolare din oraşul Hârşova, poate arăta preocuparea Consiliului Local Hârşova pentru dezvoltarea economico-socială a oraşului prin crearea cadrului necesar pentru susţinerea actului educaţional în vederea obţinerii performanţelor şcolare şi profesionale.
Din păcate majoritatea Consiliului Local, formată de consilierii locali care îl slujesc pe primarul Nădrag Tudor, a respins această iniţiativă. După 10 iunie poate fi altfel.
Expunere de motive si Proiect de HCL – Cea mai buna performanta scolara.pdf
Liga Aleşilor Locali ai PNL (LAL-PNL) sprijină pregătirea candidaţilor pentru alegerile locale din 10 iunie 2012
Bucureşti, 23-25 martie 2012. – Conştientă de faptul că pentru obţinerea rezultatului prin care PNL şi aliaţii săi din USL pot ajunge să preia guvernarea ţării este dependentă de rezultatul din alegerile locale, Liga Aleşilor Locali ai PNL (LAL-PNL) a organizeazat un seminar de pregătire a candidaţilor pentru alegerile locale din 10 iunie 2012.
Peste 100 de reprezentanţi din aproape toate filialele partidului au participat pe parcursul a trei zile la acest eveniment desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei Friedrich Naumann (FFN), a Departamentului de Comunicare al PNL, a Departamentului Electoral Central al PNL, a unor lectori voluntari din PNL şi a unor primari cu rezultate deosebite în alegeri.
Dezvoltarea locală, sursă principală pentru progres economic şi stabilitate socială, în vederea ieşirii din criză
Propunere pentru un ,,Program naţional pentru realizarea unor centre de dezvoltare locală”
În România localităţile au evoluat şi s-au dezvoltat în moduri diferite şi în ritmuri diferite. De aceea, în prezent, asistăm la un peisaj foarte eterogen al localităţilor din punct de vedere al dezvoltării acestora.
Pentru a ajunge la o prosperitate acceptabilă pentru toţi cetăţenii ţării şi pentru realizarea unui climat social stabil la nivelul întregii ţări este necesară reducerea disparităţilor şi armonizarea economică şi socială a tuturor localităţilor şi a tuturor judeţelor României. În acest scop Parlamentul şi Guvernul trebuie să corecteze legislaţia şi să îmbunătăţească mijloacele de aplicare a acesteia printr-un Program naţional care ar crea condiţiile pentru realizarea unor centre de dezvoltare locală construit astfel încât să urmărească următoarele obiective:
Biroul Permanent al PNL Harsova
Biroul Permanent al PNL Hârşova a afirmat încă de la apariţia alianţei politice USL, cu mai bine de un an în urmă, că drumul pe care Uniunea Social Liberală a pornit este cel corect, iar unitatea de acţiune este cea mai bună opţiune în fața unui adversar fără scrupule, dispus să recurgă la o sumă de practici nedemocratice, fără precedent până la ultimele alegeri locale.
Este o responsabilitate majoră a celor trei organizaţii locale ale partidelor din USL care, în interesul hârşovenilor, pot avea un singur candidat pentru funcţia de primar, pe cel mai apropiat de cetăţeni şi acceptat de cei mai mulţi dintre aceştia, fiind normal ca organizaţiile în cauză să se delimiteze de cei care, din motive personale meschine, gândindu-se doar la binele lor, au subminat activitatea USL prin susţinerea politică a PDL şi a primarului pedelist Nădrag Tudor.
Deşi PNL Hârşova este pregătit ca prin susţinerea pe care hârşovenii i-o acordă şi prin forţa sa politică şi organizatorică să câştige de unul singur alegerile locale, pentru limitarea acţiunilor nocive a primarului pedelist Nădrag Tudor şi ale ,,trepăduşilor“ săi care au adus oraşul în pragul falimentului (datoriile bugetului local la sfârşitul anului 2011 fiind de peste 22 miliarde lei vechi) Biroul Permanent al PNL Hârşova, în spiritul celor subliniate mai sus, având ca principal scop atingerea obiectivelor naţionale urmărite prin constituirea USL, l-a mandatat pe dl. Ionel Chiriţă să organizeze echipa de campanie pentru alegerile locale din 2012, negocierea pentru desemnarea viitorilor candidaţi pentru Consiliul Local Hârşova, a echipei care să elaboreze Strategia de redresare şi dezvoltare a oraşului Hârşova şi a celor care să o pună în aplicare.
Poziţia PNL Hârşova de a solicita partenerilor locali ai alianţei să accepte un singur candidat pentru funcţia de primar şi de a se delimita de primarul pedelist Nădrag Tudor şi de PDL este gestul politic pe care Congresul comun al celor trei partide din USL urmează să-l consfinţească la nivel naţional prin decizia de a sprijini candidatul comun al USL la funcţia de preşedinte, dar şi determinarea de a nu colabora politic cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL.
PNL Hârşova consideră oportună asocierea Uniunea Social Liberală, a organizaţiilor locale ale PNL, PSD şi PC, cu toate forţele politice sau civice locale şi cu toţi cetăţenii oraşului care doresc să contribuie la îndeplinirea obiectivelor locale pe termen mediu şi lung.
Hârşova, 14 martie 2011
Biroul Permanent al PNL Hârşova
Drumul Uniunii Social Liberale
Drumul pe care Uniunea Social Liberală a pornit este cel corect, iar unitatea de acţiune dintre PSD, PNL şi PC este cea mai bună opţiune în fața unui adversar fără scrupule, dispus să recurgă la o sumă de practici nedemocratice, fără precedent până la ultimele alegeri locale, înregistrate şi la Hârşova.
Este o responsabilitate majoră a celor trei organizaţii locale ale partidelor din USL care, în interesul hârşovenilor, pot avea un singur candidat pentru funcţia de primar, pe cel mai apropiat de cetăţeni şi acceptat de cei mai mulţi dintre aceştia, fiind convinşi că majoritatea covârşitoare a membrilor celor trei partide din USL nu-i va accepta pe cei care, din motive personale meschine, gândindu-se doar la binele lor, au încercat să submineze activitatea USL prin susţinerea PDL şi a primarului pedelist Nădrag Tudor.
Ionel Chiriţă beneficiază de o susţinere categorică pentru funcţia de primar, fiind mandatat să formeze o Echipă de Campanie capabilă să elaboreze şi să pună în practică Strategia de redresare şi dezvoltare a oraşului Hârşova, care să redea încrederea hârşovenilor.
Revenirea la normalitate a oraşului Hârşova şi asigurarea încrederii tuturor hârşovenilor, se pot face prin:
-
Continuarea proiectelor care au fost gândite şi începute în mandatele lui Ionel Chiriţă, dar care au fost abandonate de actualul primar, precum şi elaborarea şi promovarea unor programe şi proiecte care să asigure atât modernizarea şi dezvoltarea oraşului prin crearea de locuri de muncă, cât şi consolidarea autorităţilor şi instituţiilor locale.
-
Continuarea colaborării cu Consiliul Judeţean Constanţa prin valorificarea oportunităţilor, a resurselor locale şi a susţinerii pe care Preşedintele Nicuşor Constantinescu, într-un nou mandat, o va continua pentru oraşul nostru, prin finanţarea din bugetul C.J. a unor obiective importante pentru hârşoveni.
-
Elaborarea unor programe care să asigure sprijinirea tuturor cetăţenilor, precum şi a instaurării unui climat de siguranţă şi ordine, prin luarea de măsuri pentru limitarea haosului datorat tolerării unor grupări şi a unor interese de grup, impuse de primarul Nădrag Tudor.
-
Demascarea minciunilor, cârdăşiilor, ilegalităţilor şi infraţiunilor primarului Nădrag Tudor şi ale clicii sale, oprirea abuzului de putere al acestora şi asigurarea transparenţei în actul de administrare, oraşul înregistrând la sfârşitul anului 2011 datorii de peste 22 miliarde lei vechi, după ce în 2008, când ş-a început mandatul, a avut la dispoziţie 38 miliarde vechi în bugetul oraşului.
Hârşova, 02.03.2012 Biroul Permanent al PNL Hârşova