11 aprilie , 2016  posted by admin
 

Avem cu adevarat vreo raspundere sau asteptam sa vedem ce se va intampla?

Mi s-a spus de foarte multa lume ca sunt un om prea implicat, chestiune pe care o recunosc si eu, explicandu-mi-se ca “prea implicat” inseamna ca imi fac griji si acord atentie unor probleme care nu sunt in interesul meu si care nu ma afecteaza pe mine sau care pe mine ma afecteaza prea putin ca sa ma “deranjez” atat.

Astfel de discutii au aparut in mod repetat si in aceasta perioada cand s-au activat grupurile de interese care sunt preocupate de gestionarea problemelor (se poate citi si “resurselor”) orasului, pe urmatorii patru ani, si de aceea ma intreb: “Daca eu, cu atata experienta in aceste competitii, nu pot, inca, sa inteleg daca vreuna dintre echipele aflate in pregatire merita sa fie creditate cu increderea cetateanului neimplicat – care nu asteapta oarece foloase directe, ci se gandeste la prosperitatea generala, la viitorul copiilor, la imbunatatirea conditiilor de viata – cum se va decide cetateanul care isi vede doar de treburile lui, luptandu-se cu nevoile vietii si incercand sa depaseasca anumite greutati?”

De doua ori cetatenii din orasul nostru si-au pus increderea in mine si in cei pe care i-am avut in echipa, hotarand sa gestionam treburile orasului, iar la ultima confrutare numarul acestora a fost de doar aproape 2.000 (fata de cele cu 400 in plus cu cat a fost desemnat primarul, dar cu peste 1.500 mai mult fata de cei clasati pe locurile trei si patru (situati la o diferenta intre ei de doar 4 voturi) in clasamentul final al rezultatelor din alegerie locale din 2012).

Unii spun ca ar trebui sa le dau un raspuns tuturor hirsovenilor, pe care nu ii impart in pesedisti, penelisti sau de alta culoare politica si in cel mai rau caz in oameni onesti si oameni care apartin unor grupuri de viziuni sau aspiratii diferite. Eu stiu ca am obligatia morala fata de toti cei care au avut vreodata incredere in mine, cu precadere fata de cei aproape 2000 care si-au exprimat aceasta incredere si in anul 2012.

Va reamintesc ca de curand nu mai sunt membru al vreunui partid si nu voi mai reveni in politica, dar voi ramane implicat in viata publica a orasului nostru, planurile pentru viitor fiind legate de aspiratiile hirsovenilor si nu de manevrele politicii locale dictate de interesele unor grupuri.

Prin urmare, ma adresez tuturor: incercand sa clarific ce credeti ca ar trebui sa facem:

  1. Sa refacem echipa pentru o noua confruntare si cineva sa isi asume sa candideze? Cine ar putea si ar fi dispus sa o faca?
  2. Sa refacem echipa pentru a fi alaturi de unul dintre cei patru viitori candidati, daca vreunul isi doreste sa faca o echipa care sa ne respecte principiile?
  3. Sa fim alaturi de un anumit candidat chiar daca nu avem incredere in el, luptand astfel impotriva actualului primar si a echipei sale?
  4. Sa asteptam contemplativ ca altii sa ne decida soarta?

Raspunsul la intrebarea: “Avem cu adevarat vreo raspundere sau asteptam sa vedem ce se va intampla” trebuie sa il dea fiecare hirsovean, dar sunt sigur ca sunt unii care doresc sa profite de neimplicarea noastra.

Repet ce spuneam, cu peste zece ani in urma, multora dintre harsoveni: “Daca se vor implica tot mai multi cetateni in chestiunile ce tin de administrarea orasului atunci doua lucruri se vor imbunatatii. In primul rand vor fi mai multe pareri si vor apare mai multe solutii. In al doilea rand fiind tot mai multi si diversi, abuzurile prin deciziile si faptele celor care conduc vor putea fi limitate ”.

Lasă-ne un mesaj