Am auzit săptămâna trecută câteva voci care consideră oportună retrogradarea localitaţilor mic urbane care nu îndeplinesc condiţiile de dezvoltare socio-economică cerute de către legislaţia în vigoare. Campanii de denigrare a rolului acestora sunt purtate prin intermediul mass-media clamându-se tot mai des retrogradarea acestora la nivel de comună pentru motive ce ţin de lipsa infrastructurii edilitare. Aaceasta este o falsă soluţie – nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că oraşele şi municipiile mici de până în 50 de mii de locuitori deţin un rol important în zona în care sunt amplasate prin existenţa unor instituţii de importanţă microregională precum: spitale, licee, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, instituţii de asistenţă socială, poliţie locală, parchet şi judecătorie, agenţie de ocupare a forţei de muncă, administraţie financiară şi trezorerie ş.a.).

Soluţia adevărată este reprezentată de susţinerea dezvoltării acestora prin intermediul unor programe puternice de investiţii în infrastructură edilitară care să susţină infrastructura instituţiunală. De ce să distrugem, când putem construi?

Politicile naţionale de îmbunătăţire a vieţii oamenilor din oraşele mono-industriale precum şi din cele aflate în declin economic au fost din păcate slabe şi incoerente, în unele cazuri contrazicându-se cu alte măsuri din sectoare conexe. Astfel pe de o parte statul a sprijinit prin facilităţi fiscale aşa numitele zone defavorizate , dar acest ajutor a apărut la 2-3 ani după închiderea fabricilor sau minelor din zonă. Rezultatul: incubatoare de afaceri goale, microcredite pentru afaceri “risipite”  şi care nu au suscitat interesul locuitorilor din zonă. Mai mult, în lipsa unei infrastructurii social-edilitare a fost cât se poate de dificilă dezvoltarea afacerilor în aceste localităţi.

Am susţinut de mai muţi ani crearea unui program naţional finanţat din fonduri europene sau naţionale care să permită crearea unei reţele de centre de dezvoltare microregională. Rolul acestor micro-poli ar fi tocmai de a asigura o gamă variată de servicii unei populaţii dintr-o arie geografică mai întinsă. Avem oraşe care susţin spitalul, liceul, serviciu de evidenţă informatizată a persoanei şi instituţii de asistenţă socială – instituţii ce asigură servicii şi pentru locuitorii comunelor de pe o rază uneori mai mare de 50 kilometrii şi totuşi finanţarea acestora provine exclusiv din bugetul oraşului pe teritoriul căreia se află.

Paradoxal s-a ajuns să avem localităţi din mediul rural cu canalizare şi gaze şi apă curentă în timp ce oraşele nu beneficiază de absolut nicio linie de finanţare. Şi când totuşi o linie de finanţare dedicată infrastructurii este lansată, acestea sunt lăsate să intre în competiţie cu municipiile cu un un buget şi o capacitate administrativă mult mai mare.

Soluţia propusă nu poate fi aceea de retrogradare a unităţilor administrativ-teritoriale ci din contră de susţinere a proiectelor de dezvoltare a acestora. Retrogradarea acestora nu ar face decât să contribuie la scăderea nivelului de trai a locuitorilor acestor unităţi administrativ-teritoriale.

În absenţa unei politici active şi a unei strategii de dezvoltare concepute şi urmărite cu atenţie  este imposibil să se excludă posibilitatea ca un număr destul de mare de oraşe şi municipii mici să  piardă in anii ce vor urma rezidenţi şi locuri de muncă, ceea ce va putea avea într-un număr mare de cazuri efecte defavorabile asupra echilibrului teritorial. Este cazul  oraşelor care sunt situate in locurile cel mai puţin favorabile, adică în zone rurale departe de un mare oraş; sau a  localitătţlor care sunt prea mici pentru a oferi o  gamă de servicii şi echipamente colective suficiente şi care nu au o aşezare care să le permită să se integreze uşor într-o reţea.

Măsurile capabile să remedieze problemele  şi să permită acestor oraşe să concureze mai  eficient cu municipiile ca locuri de muncă şi ca nivel al serviciilor publice pot avea în vedere:

• dezvoltarea unei specializări datorită exploatării avantajelor naturale sau istorice (de exemplu, resursele locale, calificarea forţei de muncă, atracţia mediului natural şi a regiunilor înconjurătoare); în practică, una dintre cele mai mari tentaţii care pot fi oferite de oraşele mici este costul mai redus al vieţii în raport cu marile zone metropolitane;
• dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare pentru a susţine creşterea firmelor şi a locurilor de muncă în domeniul lor de specializare, incluzând creşterea posibilităţilor de educaţie şi formare privind calificările şi metodele de gestiune specializate care sunt cerute de industriile şi serviciile locale;
• îmbunătăţirea serviciilor colective, a instituţiilor de cultură şi de recreere pentru a spori atracţia oraşului;
• dezvoltarea unor bune comunicaţii –  mijloace de transport – cu oraşele mijlocii şi mari din regiune şi din alte părţi ale ţării şi ale Uniunii Europene;
• întărirea capacităţii locale de planificare şi de punere în practică a unei strategii de  dezvoltare urbană.

Unul dintre pericole se pare că îl reprezintă trezirea din ,,somnul de serviciu” al unor parlamentari care fără nicio expertiză doresc să fie interesanţi cu un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar care le dă posibilitatea să se dea în spectacol.

Unul din ,,principiile” guvernărilor postdecembriste l-a constituit lipsa de susţinere pentru o salarizare corespunzătoare funcţiei deţinute de primar ca prim reprezentant al colectivităţii locale pe care a fost ales să o administreze.

După mai multe negocieri şi susţinere din partea structurilor asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale şi sindicatelor funcţionarilor publici şi angajaţii contractuali implicaţi în derularea proiectelor cu finanţare europeană pot beneficia de un spor de până la 75%, doar pentru că aşa dă bine la electorat, primarii care sunt în cele mai multe cazuri reprezentanţii legali şi ordonatori de credite nu beneficiază de aceste drepturi. Prin urmare, dacă tot a prevăzut legea că primarii nu au voie să aibă alte venituri salariale, ci doar o indemnizaţiie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzatoare funcţiei de primar, care de multe ori este mai mică decât veniturile proprilor angajaţi sau mult mai mică decât a conducătorilor innstituţiilor din unitatea administrativ teritorială pe care primarul o reprezintă (directorii spitalelor, ai şcolilor, comandantul poliţiei ş.a.) şi dacă primarii nu au contestat public acest lucru (şi nici nu cred că pot ieşi în stradă pentru  acest lucru)  să nu îi dăm nici sporul de 75% pentru implicarea în derularea proiectelor cu finanţare europeană.

Îmi aduc aminte că cineva îmi spunea: ,, Pe un cal poţi pune până se prăbuşeşte, după aceea poţi pune oricât. ”.

Am văzut de curând că Primul Ministru Ponta a descoperit că angajaţii din subordinea sa şi cei din subordinea miniştrilor au veniturile mult mai mari decât ale Domniei Sale şi ale colegilor de cabinet şi că acest fapt nu ar fi chiar în regulă.

Imi aduc aminte că acum câteva luni Vicepremierul Liviu Dragnea, fost preşedinte de consiliu judeţean, a făcut câteva declaraţii referitoare la mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor.

De aceea, le propun ca pentru recunoaşterea poziţiei primarilor şi viceprimarilor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă să sprijine următoarele principii:

1.    Adoptarea de către Parlamentul României a articolului 7 paragraful 2 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificarea ei în întregime.

2.    Acceptarea principiului ca primarul şi viceprimarul să primească pe durata mandatului o indemnizaţie lunară, ca formă de remunerare a activităţii corespunzatoare functiei de primar/viceprimar asimilată salariului cu o valoare care să fie peste valoarea salariilor/indemnizaţiilor tuturor conducătorilor unităţilor finanţate din bugetul de stat sau din bugetul local care au sediul în unitatrea administrativ-teritoriale pe care aceştia o reprezintă.

3.    Cuprinderea în Legea 215 privind administraţia publică locală şi în celelalte legi care fac referire desfăşurarea activităţii şi salarizarea primarului şi viceprimarului a următoarelor prevederi:

·      Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie, ca formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, asimilată salariului, din punct de vedere fiscal, respectiv al obligaţiilor ce decurg pentru primar/viceprimar şi autoritate din legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv dreptul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, din legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi legislaţia privind asigurările de sănătate.

·      Indemnizaţie, ca forma de remunerare a activitatii corespunzatoare functiei de primar, respectiv de viceprimar, asimilată salariului, reprezintă baza de calcul şi pentru stabilirea altor drepturi şi obligaţii care se determină în raport cu venitul acestrora în calitatea lor de angajaţi ai unităţii administrativ-teritorisle în care au fost aleşi.

·      Primarul şi viceprimarul, pe durata mandatului, beneficiază de timp de odihnă anual, asimilabil concediului de odihnă şi indemnizaţiei aferente, diurnă şi cheltuieli de delegare în interes de serviciu, concediu medical conform legii şi zile libere plătite pentru sărbătorile legale, evenimente familiale deosebite, acordate prin similitudine cu cele prevăzute în legislaţia muncii.

·      În cazul în care primarul sau viceprimarul deţine o funcţie de execuţie sau de conducere în aceeaşi instituţie, sau în altă instituţie, contractul individual de muncă pentru funcţia respectivă se suspendă pe durata exercitării mandatului.

·      Suspendarea contractul individual de muncă îşi produce efecte de la data validării mandatului până la încetarea acestuia.

·      Primarul/viceprimarul beneficiază, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o majorare a indemnizaţiei cu până la 75%, fără a depăşi 50% pentru un proiect, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru fiecare proiect, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare, dacă face parte din echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile sau dacă este reprezentantul legal pentru aceste proiecte.

·      Salarizarea primarului şi a viceprimarului se face conform legii.

·      Primarul şi viceprimarul îndeplinind funcţii executive şi având o activitate permanentă, pe întregul mandat vor beneficia de toate drepturile caracteristice unei funcţii executive;

4.    Toate principiile şi prevederile referitoare la primar şi viceprimar să fie aplicabile şi pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene.