16 septembrie , 2013  posted by admin
 

Oraşele pot fi generatoare de dezvoltare şi de bună stare pe arealuri mai mari decât propriul teritoriu

Am auzit săptămâna trecută câteva voci care consideră oportună retrogradarea localitaţilor mic urbane care nu îndeplinesc condiţiile de dezvoltare socio-economică cerute de către legislaţia în vigoare. Campanii de denigrare a rolului acestora sunt purtate prin intermediul mass-media clamându-se tot mai des retrogradarea acestora la nivel de comună pentru motive ce ţin de lipsa infrastructurii edilitare. Aaceasta este o falsă soluţie – nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că oraşele şi municipiile mici de până în 50 de mii de locuitori deţin un rol important în zona în care sunt amplasate prin existenţa unor instituţii de importanţă microregională precum: spitale, licee, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, instituţii de asistenţă socială, poliţie locală, parchet şi judecătorie, agenţie de ocupare a forţei de muncă, administraţie financiară şi trezorerie ş.a.).

Soluţia adevărată este reprezentată de susţinerea dezvoltării acestora prin intermediul unor programe puternice de investiţii în infrastructură edilitară care să susţină infrastructura instituţiunală. De ce să distrugem, când putem construi?

Politicile naţionale de îmbunătăţire a vieţii oamenilor din oraşele mono-industriale precum şi din cele aflate în declin economic au fost din păcate slabe şi incoerente, în unele cazuri contrazicându-se cu alte măsuri din sectoare conexe. Astfel pe de o parte statul a sprijinit prin facilităţi fiscale aşa numitele zone defavorizate , dar acest ajutor a apărut la 2-3 ani după închiderea fabricilor sau minelor din zonă. Rezultatul: incubatoare de afaceri goale, microcredite pentru afaceri “risipite”  şi care nu au suscitat interesul locuitorilor din zonă. Mai mult, în lipsa unei infrastructurii social-edilitare a fost cât se poate de dificilă dezvoltarea afacerilor în aceste localităţi.

Am susţinut de mai muţi ani crearea unui program naţional finanţat din fonduri europene sau naţionale care să permită crearea unei reţele de centre de dezvoltare microregională. Rolul acestor micro-poli ar fi tocmai de a asigura o gamă variată de servicii unei populaţii dintr-o arie geografică mai întinsă. Avem oraşe care susţin spitalul, liceul, serviciu de evidenţă informatizată a persoanei şi instituţii de asistenţă socială – instituţii ce asigură servicii şi pentru locuitorii comunelor de pe o rază uneori mai mare de 50 kilometrii şi totuşi finanţarea acestora provine exclusiv din bugetul oraşului pe teritoriul căreia se află.

Paradoxal s-a ajuns să avem localităţi din mediul rural cu canalizare şi gaze şi apă curentă în timp ce oraşele nu beneficiază de absolut nicio linie de finanţare. Şi când totuşi o linie de finanţare dedicată infrastructurii este lansată, acestea sunt lăsate să intre în competiţie cu municipiile cu un un buget şi o capacitate administrativă mult mai mare.

Soluţia propusă nu poate fi aceea de retrogradare a unităţilor administrativ-teritoriale ci din contră de susţinere a proiectelor de dezvoltare a acestora. Retrogradarea acestora nu ar face decât să contribuie la scăderea nivelului de trai a locuitorilor acestor unităţi administrativ-teritoriale.

În absenţa unei politici active şi a unei strategii de dezvoltare concepute şi urmărite cu atenţie  este imposibil să se excludă posibilitatea ca un număr destul de mare de oraşe şi municipii mici să  piardă in anii ce vor urma rezidenţi şi locuri de muncă, ceea ce va putea avea într-un număr mare de cazuri efecte defavorabile asupra echilibrului teritorial. Este cazul  oraşelor care sunt situate in locurile cel mai puţin favorabile, adică în zone rurale departe de un mare oraş; sau a  localitătţlor care sunt prea mici pentru a oferi o  gamă de servicii şi echipamente colective suficiente şi care nu au o aşezare care să le permită să se integreze uşor într-o reţea.

Măsurile capabile să remedieze problemele  şi să permită acestor oraşe să concureze mai  eficient cu municipiile ca locuri de muncă şi ca nivel al serviciilor publice pot avea în vedere:

  • dezvoltarea unei specializări datorită exploatării avantajelor naturale sau istorice (de exemplu, resursele locale, calificarea forţei de muncă, atracţia mediului natural şi a regiunilor înconjurătoare); în practică, una dintre cele mai mari tentaţii care pot fi oferite de oraşele mici este costul mai redus al vieţii în raport cu marile zone metropolitane;
  • dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare pentru a susţine creşterea firmelor şi a locurilor de muncă în domeniul lor de specializare, incluzând creşterea posibilităţilor de educaţie şi formare privind calificările şi metodele de gestiune specializate care sunt cerute de industriile şi serviciile locale;
  • îmbunătăţirea serviciilor colective, a instituţiilor de cultură şi de recreere pentru a spori atracţia oraşului;
  • dezvoltarea unor bune comunicaţii –  mijloace de transport – cu oraşele mijlocii şi mari din regiune şi din alte părţi ale ţării şi ale Uniunii Europene;
  • întărirea capacităţii locale de planificare şi de punere în practică a unei strategii de  dezvoltare urbană.

Unul dintre pericole se pare că îl reprezintă trezirea din ,,somnul de serviciu” al unor parlamentari care fără nicio expertiză doresc să fie interesanţi cu un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar care le dă posibilitatea să se dea în spectacol.

One Response to “Oraşele pot fi generatoare de dezvoltare şi de bună stare pe arealuri mai mari decât propriul teritoriu”

  1. lupu cornelia Says:

    Subscriu la articol. Imi doresc ca parlamentarii nostri sa inceapa munca in folosul tarii si a poporului nostru.

Lasă-ne un mesaj