21 martie , 2012  posted by ionelchirita
 

Despre mine

BIOGRAFIE

Ionel Chiriţă

 

S-a născut la 8 octombrie 1956 în comuna Giurgeni, judeţul Ialomiţa, într-o familie de creştini-ortodocşi, tatăl fiind dascăl iar naşul de botez fiind preotul localităţii.

A copilărit în comuna natală, venind foarte des în Hârşova la rude ( sora şi fratele tatălui său, care au locuit în zona Varoş ).

După absolvirea şcolii generale în comuna natală şi a liceului cu profil naval în oraşul Brăila, a absolvit în 1982, la Galaţi, Facultatea de Mecanică – Secţia NAVE-INGINERI. În anul 1985 a fost admis la A.S.E. Bucureşti – Facultatea de Finanţe şi Contabilitate pe care – datorită situaţiei financiare, din acel moment, a familiei – a abandonat-o în 1987. În anul 2004 a absolvit Studiile Postuniversitare de Specializare ,,Managementul Administraţiei Publice Locale.

Stagiatura în meseria de inginer a efectuat-o la Feteşti, în cadrul Sectorului Mecanizare al G.S.P.D. (societatea care a construit podurile de peste Dunăre), după care până în anul 1986 a lucrat în agricultură conducând Sectorul de Utilaj Terasier din cadrul I.A.S. Giurgeni, în această perioadă reuşind să cunoască viaţa dură, dar creatoare a diferitelor meserii, fapt care i-a permis să fie aproape de problemele oamenilor şi l-a determinat să vină, întotdeauna, în sprijinul acestora.

Timp de un an a predat cursuri, cu profil tehnic, în cadrul Grupului Şcolar Agricol Hârşova, activitatea din învăţământ însemnând un privilegiu de a fi aparţinut şi acelei categorii profesionale care, cu profesionalism, răbdare şi dăruire, participă la formarea tuturor oamenilor.

În 1987 a revenit în domeniul pregătirii de bază, fiind până în anul 1990 diriginte de şantier la Şantierul Naval Hârşova. Din 1990 până în anul 2000 a condus mai multe societăţi comerciale, majoritatea reprezentând un mare succes, mai ales în ceea ce priveşte rezultatele financiare.

Din anul 2000 până în 2008 (cu vrerea majorităţii celor care au votat în anul 2000 şi în 2004) primar al oraşului HÂRŞOVA şi, aşa cum cu plăcere o spune ,,în slujba Măriei Sale Cetăţeanul.

Este căsătorit din anul 1984, când se mută pentru totdeauna în oraşul Hârşova, soţia sa Nicoleta fiind asistentă medicală, absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare Constanţa, promoţia 1977.

Dragoş Cătălin, singurul fiu al familiei Chiriţă, din 2009 este student al Universităţii Tehnnice de Construcţii Bucureşti, acum fiind în anul al III-lea.

Liberal convins dintotdeauna, iar în partid din martie 1996, reuşeşte în noiembrie, acelaşi an, alături de ceilalţi colegi din toate partidele liberale existente în oraş, prin forţa echipei PL 93, prin altruismul şi înţelepciunea celor din Partidului Naţional Liberal şi bunăvoinţa celor din PAC, să facă Unificarea Liberală de la Hârşova, unificare desăvârşită la nivel naţional după mai mulţi ani şi mari eforturi.

Din 1996 a fost Preşedinte al Partidului Naţional Liberal Hârşova; din 1998 şi membru al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Naţional Liberal Constanţa, iar din 2002 este vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal Constanţa.

În 2001 este ales Secretar General Coordonator al Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal (a doua poziţie în ligă la nivel naţional), iar în 2002 este ales Secretar al Comisiei de Administrţie Publică a Partidului Naţional Liberal.

În administraţie, susţinut de poziţia onorantă de Primar al oraşului Hârşova, pentru care va purta mereu recunoştinţă tuturor concetăţenilor săi, este ales în anul 2000 pentru un mandat de 2 ani Secretar al Asociaţiei Oraşelor din România, fiind reales în aceeaşi funcţie şi pentru mandatul 2002-2004.

Din 2001 până în 2004 a fost membru al Consiliului Director al Federaţiei Autorităţilor Locale din România, din 2004 în 2005 a fost Vicepreşedinte al Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR), iar din 2005 în 2008 Preşedinte executiv al Federaţiei Autorităţilor Locale din România ( FALR ).

Între 2000-2002 (pe un mandat de 2 ani) a fost desemnat în Delegaţia României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) cu sediul la Strasbourg, ca membru în Comisia de Dezvoltare Durabilă. În mandatul 2002-2004 a fost reales în Delegaţia României la CPLRE ca membru al Comisiei Instituţionale.

Pe 11.02.2004, în cadrul unei festivităţi, în prezenţa Preşedintelui României, Domnul Ion Iliescu şi a Primului Ministru Adrian Năstase, a primit titlul de ,, Cel mai activ primar de oraş pe anul 2003 “ şi ,, Diploma de Excelenţă” – pentru contribuţia adusă la dezvoltarea instituţională a Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR).

În anul 2006 Preşedintele Traian Băsescu îi acorda, pentru activitatea din administraţia publică locală Ordinul Naţional „Serviciul Credincios “ în grad de Cavaler.

Asociaţia Oraşelor din România, pentru contribuţia deosebită adusă asociaţiei pe perioada mandatului de preşedinte i-a acordat Diploma de excelenţa în anul 2008, iar pentru activitatea de preşedinte executiv i-a acordat Diploma de onoare în 2012.

Este pasionat de muzica pop-rock (fan Deep Purple, Pink Floyd, Queen, Phoenix ……), de poezie, de muzica populară românescă, muzica corală şi religioasă, de sport, de munte şi de obiceiurile tradiţionale româneşti.

Dacă ar avea timp ar merge în fiecare duminică la biserică şi a reuşit ca în ultimii 12 ani să nu lipsească de la Slujbele de Înviere şi de Crăciun, pe care le consideră momente pe care doreşte să le petreacă cu familia, împreună cu hârşovenii.

 

 

CV Complet

Date biografice:

  • S-a născut la 8 octombrie 1956 în comuna Giurgeni, judeţul Ialomiţa.

  • Starea civilă: căsătorit din 1984, cu Chiriţă Nicoleta; are un fiu Chiriţă Dragoş Cătălin născut în 1990.

Studii şi specializări:

  • 1976 – Liceul ,, Constantin Neniţescu “ Brăila, secţia nave.

  • 1982 – Licenţiat al Facultăţii de Mecanică, secţia Nave şi Instalaţii de Bord din cadrul Universităţii ,, Dunărea de Jos “ din Galaţi .

  • 2004 – Cursuri postuniversitare: ,, Managementul administraţiei publice locale “

Teza de dizertaţie : ,, Regiunile şi dezvoltarea regională în România, în contextul

procesului de integrare europeană “ .

  • 2003 – ,, Administraţie publică şi contenciosul administrativ “

Curs organizat de Institutul Naţional de Administraţie Publică .

  • 2004 – ,, Administraţie publică locală “ – Curs organizat de Institutul Naţional de Administraţie Publică
  • 2005 – ,, Formare formatori “ – Curs organizat de CRFCAPL Bucureşti.
  • 2011 – ,, Inspector resurse umane “ – Curs organizat de IDRU Constanţa.

 

Activitate profesională:

  • 1982 – 1984 – Inginer stagiar după care
  • 1984 – 1986 – Sef sector utilaj terasier la IAS Giurgeni.

  • 1986 – 1987 – Grup Şcolar Carsium.
  • 1987 – 1990 – Şantierul Naval Hârşova.
  • 1990 – 2000 – Manager al propriilor societăţi.
  • 2000 – 2008 – Primar al oraşului Hârşova.

  • 2008 – Consilier al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative.

  • 2008 – 2012 – Presedinte executiv al Asociatiei Oraselor din Romania.

Funcţii şi activităţi în PNL, la nivel local şi judeţean:

  • 1996 – 2002 – Preşedinte PNL Hârşova ,

  • 1998 – 2002 – Membru BPT PNL Constanţa.
  • 2002 – 2005 – Vicepreşedinte BPT PNL Constanţa.
  • 2005 – Membru al Comisiei de Onoare şi Arbitraj a PNL.
  • 2005 – 2010 – Membru BPT PNL Constanţa.
  • 2010 – prezent – Vicepreşedinte BPT PNL Constanţa.

Funcţii şi activităţi în PNL, la nivel naţional:

  • 2001 – 2005 – Secretar General Liga Aleşilor Locali – primul mandat.
  • 2005 – 2009 – Secretar General Liga Aleşilor Locali al doilea mandat.
  • 2009 – prezent – Secretar General Liga Aleşilor Locali al treilea mandat.
  • 2002 – 2004 – Secretar al Comisiei de Administraţie Publică în comisiile DRN.

  • 2004 şi 2008 – Membru al echipei DEC-PNL, pentru pregătirea candidaţilor de primari.

  • 2007 – 2009 – Reprezentantul LAL in BPC al PNL.

  • 2009 – 2010 – Membru al BPC al PNL.

 

Funcţii şi activităţi în administraţia publică locală :

  • 1996- 2000 – Consilier local al oraşului Hârşova.
  • 2000 – 2008 – Primar al oraşului Hârşova.

  • 2008 – prezent – Consilier local al oraşului Hârşova.
  • 2005 – prezent – Membru al Comisiei de autorizare a înprumuturilor locale.

  • 2005 – 2008 – Membru al Consiliului economic şi social.

  • 2007 – prezent – Membru al Consiliului Naţional de Integritate.

 

Funcţii şi activităţi în alte organizaţii naţionale:

  • 2000 – 2002 – Secretar al Asociaţiei Oraşelor din România.

  • 2002 – 2004 – Secretar al Asociaţiei Oraşelor din România ( reales ).

  • 2000 – 2004 – Membru în Consiliul Director al Federaţiei Autorităţilor Locale din România ( FALR).

  • 2004 – 2008 – Preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România.

  • 2004 – 2005 – Vicepreşedinte al Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR).

  • 2005 – 2008 – Preşedinte executiv al Federaţiei Autorităţilor Locale din România ( FALR ).

 

Funcţii şi activităţi în organizaţii internaţionale:

  • 2000- 2002 – Membru al Delegaţiei României la CPLRE de la Strasbourg în Comisia de Dezvoltare.

  • 2002- 2004 – Membru al Delegaţiei României la CPLRE de la Strasbourg în Comisia Instituţională.

Activitate publicistică :

  • Opţiunea pentru susţinerea spitalelor.

  • Distribuirea resurselor financiare, sursa de accentuare a dezechilibrelor între localităţi.

  • Intercomunalitatea ca soluţie pentru formarea centrelor de dezvoltare.

  • Necesitatea lichidării dezecilibrelor.
  • Necesitatea unui pachet minim de servicii comunitare.

  • Necesitatea unui program naţional de finanţare pentru oraşele României.

  • Pachet minim de servicii comunitare şi buget minim de functionare.

  • Modernizarea României prin descentralizare.

  • Consolidarea autonomiei locale factor al dezvoltării economico-sociale.

  • Dezvoltarea locală – sursă principală pentru progres.

Rezultate deosebite:

  • Noiembrie 1996 – Unificarea Liberală la Hârşova

( au fost unificate – sub sigla PNL – toate organizaţiile locale ale partidelor de opţiune

liberală, din Hârşova : PNL, PL 93 şi PAC ).

  • Septembrie 2000 – Iniţiator al demersurilor pentru înfiinţarea Ligii Aleşilor Locali ai PNL.

  • Membru de onoare al P.N.L. – Propus în Delegaţia Permanentă din iunie 2004.

Distincţii, decoraţii şi titluri:

  • Titlul de ,, Cel mai activ primar de oraş pe anul 2003 “

( Acordat de FALR în prezenţa Preşedintelui şi a Primului Ministru – ai României )

  • ,, Diploma de excelenţă “ - Pentru contribuţia adusă la dezvoltarea instituţională a Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR) – 2004 ( Acordată de FALR în prezenţa Preşedintelui şi a Primului Ministru ai României ).

    • Ordinul Naţional „ Serviciul Credincios “ în grad de Cavaler – acordat de Preşedintele României în anul 2006.
    • Diplomă de excelenţă în anul 2008 acordată de Asociaţia Oraşelor din România pentru contribuţia deosebită adusă asociaţiei pe perioada mandatului de preşedinte.

    • Diploma de onoare în 2012 acordată de Asociaţia Oraşelor din România pentru contribuţia deosebită adusă asociaţiei pe perioada mandatului de preşedinte executiv.

Hobby

  • Muzica pop-rock ( fan Deep Purple, Pink Floyd, Led Zeppelin, Queen, Phoenix ….).
  • Poezia, muzica populară românescă, muzica corală şi religioasă.
  • Obiceiurile tradiţionale româneşti.
  • Bridge, sport şi munte.