7 decembrie , 2014  posted by admin
 

Ignoranţă, laşitate, complicitate sau ce …?

De la început fac precizarea că fiecăruia dintre aceste trei noţiuni îi poate fi asociat un număr nepermis de mare de indivizi care contribuie la involuţia morală, socio-economică şi de siguranţă a oraşului.

Am văzut, mereu, o prezenţă consistentă şi o activitate intensă pe facebook şi la „taifasurile” din parcuri, de pe fântână sau din centrul oraşului nostru pentru tot felul de subiecte, de la cele privind fapte cotidiene, banale, până la subiecte majore, existenţiale. Am auzit şi am participat la discuţii despre cât de corupţi, ineficienţi şi ticăloşi sunt politicienii din parlament, guvern, partide politice şi alte structuri şi am înţeles că majoritatea celor angrenaţi în discuţii nu s-ar da la o parte să pună umărul la îndreptarea obiceiurilor celor care ne reprezintă. O analiză a celor care au tot dreptul să îi judece pe cei care au venit să le ceară votul, direct sau prin interpuşi.

Şi totuşi, aceste subiecte sunt evitate de marea majoritate a concitadinilor nostri când este vorba despre ceea ce se întâmplă în plan local, „politica struţului” fiind cea mai întâlnită lipsă de opinie publică. Aşa se face că toată lumea tace, deşi presa ne-a dezvăluit cum „…  primarul Tudor Nădrag … pentru a obţine cele două diplome, … le-a cumpărat „la kil”, aşa cum se mai practică, mai ales în rândul politicienilor?”, Curtea de Conturi Constanţa „… a consemnat, numai în cazul celor două controale din 2011 şi 2012 la Primăria HÎRŞOVA, producerea de prejudicii şi abateri financiar-contabile de peste 30 miliarde lei vechi” şi mulţi dintre noi vedem cum în jurul primarului Tudor Nădrag s-a format o camarilă care îşi „trage drepturile” de fiecare dată când primarul mai face câte o infracţiune.

DE CE NIMENI NU VORBEŞTE PUBLIC ? (ATENŢIE: Conform unei decizii a Curţii Supreme  profilul personal de Facebook este spaţiu public).

Am constatat că unii refuză să primească astfel de informaţii, ca şi cum dacă ar şti ar trebui să ia atitudine, alţii se ascund sub teama că nu-şi mai iau gradele, că îşi pot pierde locul de muncă sau că nu mai beneficiază de îngăduinţa sau bonificaţiile primarului, iar cei înţelegători cu astfel de fapte se gândesc că dacă nu au încăput (încă) în camarila primarului, într-o zi li se va da şi lor o ciosvârtă şi atunci „…. ducă-se naibi principiile şi moralitatea”.

Şi totuşi, cred că fiecare putem să continuăm dialogul cu noi înşine şi să maximizăm un tip de atitudine care să îl oprească pe primar şi camarila acestuia de la furturi, persecuţii sau alte abuzuri şi că instituţiile locale îşi vor face corect treaba. De aceea, în speranţa că putem oferii copiilor, altor membri ai familiei şi prietenilor alternativa de a se întoarce în oraş, ar trebui să nu mai acceptăm aceste mârşevii, ar trebui să luăm atitudine publică spunând cu voce tare ceea ce ştim şi nu ne convine. Nu este normal ca în aceasta ţară lucrurile să le îndrepte doar DNA-ul sau televiziunile, în timp ce noi, membri comunităţii locale, să ne ascundem prin dezinteres, de teamă, laşitate sau complicitate.

Aştept de la fiecare hârşovean să spună ce i s-a întâmplat lui sau cunoscuţilor săi şi să propună soluţii pentru un altfel de viitor. Fiţi autorii schimbării în bine al oraşului nostru !

Lasă-ne un mesaj