Fiecare guvern instalat şi-a trecut în programul de guvernare obiective ambiţioase care să conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.

Invocând principii de puternică rezonanţă pentru cetăţeni (descentralizare, deconcentrare, subsidiaritate, autonomie locală ş.a.) administraţia publică locală a reprezentat pentru fiecare guvern ,,un tărâm al făgăduinţei” din care cetăţenii să se hrănească permanent cu speranţe, dar şi o mare provocare.

Primele guverne de după ,,Revoluţia din 1989” au avut de luptat cu tarele societăţii de comandă unică pe care ni le-au lăsat comunismul şi din păcate majoritatea au coabitat foarte bine.

Preocuparea insuficientă a guvernanţilor, iar uneori lipsa de voinţă politică, pentru asigurarea personalonalului şi a salariilor motivante în administraţia publică locală, contradictorie cu cerinţele insistente ale reprezentanţilor administraţiei locale, şi mai ales măsurile luate în anumite momente, fără nicio fundamentare, privind reducerea personalului şi a resurselor financiare, mult subdimensionate faţă de competanţele date autorităţilor administraţiei publice locale, a adus administraţia publică locală aproape de colaps.

Unul din ,,principiile” guvernărilor a fost constituit din discreditarea autorităţilor administraţiei publice locale, deci a aleşilor locali şi a celor care lucrează în administraţia publică locală, atât a funcţionarilor publici, cât şi a celorlalţi angajaţi din acest domeniu, prin transferul de atribuţii fără alocarea resurselor financiare corespondente. Ba mai mult, în timp ce s-au transferat tot mai multe competenţe (evidenţa informatizată a persoanelor, activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, poliţia locală, responsabilităţi în diverse domenii: dezvoltare locală, educaţie, sănătate, cultură, mediu, asistenţă socială ş.a.) sumele din bugetele locale au scăzut, în unele cazuri dramatic, în cazul impozitului pe venit datorită scăderii bazei de impozitare (ca urmare a scăderii salariilor şi a dispariţiei unor locuri de muncă), dar şi a scăderii cotelor defalcate din imozitul pe venit şi a scăderii sumelor defalcate din unele venituri de la bugetul de stat. Bine instrumentate, în foarte multe cazuri, se poate acredita uşor ideea că autorităţile administraţiei publice locale si cei care lucreză în administraţia publică locală nu pot gestiona eficient treburile publice locale şi prin urmare, banii şi deciziile trebuie să fie gestionate la ,,centru”.

Impunerea fără fundamentare a unor normative de personal şi de cheltuieli prin OUG 77/2013 a actualului guvern, care nu diferă în abordarea acestor probleme faţă de OG 80/2001 a lui Cosmâncă şi faţă de OUG 63/2010 a lui Boc, în afara vreunei discuţii cu forurile care guvernează guvernul României, mă determină să fiu mai insistent cu o propunere pe care am mai pus-o în dezbatere anterior.

Eficientizarea actului administrativ prin corelarea competenţelor cu o capacitate administrativă reală a unităţilor administrativ-teritoriale.

 Pentru început cred că trebuie să subliniez faptul că avem nevoie de:

a) Punerea de acord a legislaţiei europene în domeniu, referindu-mă la Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strazbourg la 15 octombrie 1985, cu legislaţia românească,  acest instrument juridic european fiind ratificat de ţara noastră în noiembrie 1997, în practica reală privind administraţia publică locală;

b)  Aplicarea principiilor enunţate de toate guvernele din ultimii 20 de ani privind reforma în administraţia publică locală;

c)Luarea în considerare a tuturor tipurilor de resurse care definesc capacitatea administrativă: materiale, financiare, instituţionale, legislative, umane, sociale, antropice ş.a.;

d)    Corelarea capacităţii administrative a unităţilor administrativ teritoriale cu competenţele date de lege.

e)   Susţinerea şi ierarhizarea desfăşurării activităţilor de administraţie şi a serviciilor publice pe principiul utilităţii acestora prin îmbunătăţirea procesului de formulare şi promovare a politicilor publice;

f)   Motivarea pentru profesionalizarea şi stabilitatea funţiei publice, precum şi ratificarea articolului 7 paragraful 2 din Carta europeană a autonomiei locale.

g)      Asumarea de către statul român a standardelor minime a calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii săi;

h)      Egalitatea în asumarea obligaţiilor şi răspunderilor cetăţenilor ce cele ale statului şi a autorităţilor;

 Prin urmare avem nevoie de o nouă viziune asupra acestor lucruri şi de parcurgerea următorilor paşi:

1.   Inventarierea şi stabilirea tuturor activităţilor de administraţie şi servicii publice pe care le au/pot avea în competenţă autorităţile administraţiei publice locale;

2.   Stabilirea indicatorilor de calitate minimă pentru fiecare activitate de administraţie şi serviciu public;

3.   Stabilirea pachetului minim obligatoriu de activităţi de administraţie şi servicii publice de care trebuie să beneficieze cetăţenii pe tipuri (comună/oraş/municipiu/judeţ/regiune) şi ranguri de unităţi administrativ-teritoriale;

4.   Stabilirea pachetului opţional de activităţi de administraţie şi servicii publice de care poate să beneficieze cetăţenii pe tipuri (comună/oraş/municipiu/judeţ/regiune) şi ranguri de unităţi administrativ-teritoriale;

Numai după rezovarea acestor paşi putem să definim şi să determinăm:

5.   Normativele de personal pentru fiecare activitate de administraţie şi serviciu public;

6.   Standardele de cost pentru fiecare activitate de administraţie şi serviciu public;

7.   Bugetul de funcţionare corespunzător pachetului minim obligatoriu de activităţi de administraţie şi servicii publice de care trebuie să beneficieze cetăţenii.

8.   Bugetul minim de dezvoltare corespunzător pachetului opţional de activităţi de administraţie şi servicii publice de care poate să beneficieze cetăţenii.

O astfel de abordare poate asigura speranţa cetăţenilor privind egalitatea de şanse pe care statul este obligat să le-o acorde şi poate limita abuzurile vreuneia dintre cei doi parteneri.

Pornind de la experienţa acumulată în toţi anii parcurşi după 1989, raportul dinte majoritatea unui consiliu local şi cealaltă parte a acestuia, raportul unora dintre primari care nu aparţin majorităţii consiliilor judeţene cu aceste consilii judeţene, privesc cu rezervă şansa ca descentralizarea şi regionalizarea să poată contribui la reducerea dezechilibrelor, în lipsa instrumentelor enunţate mai sus. În lipsa Pachetului minim obligatoriu de activităţi de administraţie şi servicii publice şi a Bugetului de funcţionare corespunzător pachetului minim obligatoriu de activităţi de administraţie şi servicii publice de care trebuie să beneficieze toţi cetăţenii cine poate garanta că o majoritate din consiliul regional va sluji, prin hotărâri echilibrate, întreaga regiune?