Am auzit săptămâna trecută câteva voci care consideră oportună retrogradarea localitaţilor mic urbane care nu îndeplinesc condiţiile de dezvoltare socio-economică cerute de către legislaţia în vigoare. Campanii de denigrare a rolului acestora sunt purtate prin intermediul mass-media clamându-se tot mai des retrogradarea acestora la nivel de comună pentru motive ce ţin de lipsa infrastructurii edilitare. Aaceasta este o falsă soluţie – nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că oraşele şi municipiile mici de până în 50 de mii de locuitori deţin un rol important în zona în care sunt amplasate prin existenţa unor instituţii de importanţă microregională precum: spitale, licee, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, instituţii de asistenţă socială, poliţie locală, parchet şi judecătorie, agenţie de ocupare a forţei de muncă, administraţie financiară şi trezorerie ş.a.).

Soluţia adevărată este reprezentată de susţinerea dezvoltării acestora prin intermediul unor programe puternice de investiţii în infrastructură edilitară care să susţină infrastructura instituţiunală. De ce să distrugem, când putem construi?

Politicile naţionale de îmbunătăţire a vieţii oamenilor din oraşele mono-industriale precum şi din cele aflate în declin economic au fost din păcate slabe şi incoerente, în unele cazuri contrazicându-se cu alte măsuri din sectoare conexe. Astfel pe de o parte statul a sprijinit prin facilităţi fiscale aşa numitele zone defavorizate , dar acest ajutor a apărut la 2-3 ani după închiderea fabricilor sau minelor din zonă. Rezultatul: incubatoare de afaceri goale, microcredite pentru afaceri “risipite”  şi care nu au suscitat interesul locuitorilor din zonă. Mai mult, în lipsa unei infrastructurii social-edilitare a fost cât se poate de dificilă dezvoltarea afacerilor în aceste localităţi.

Am susţinut de mai muţi ani crearea unui program naţional finanţat din fonduri europene sau naţionale care să permită crearea unei reţele de centre de dezvoltare microregională. Rolul acestor micro-poli ar fi tocmai de a asigura o gamă variată de servicii unei populaţii dintr-o arie geografică mai întinsă. Avem oraşe care susţin spitalul, liceul, serviciu de evidenţă informatizată a persoanei şi instituţii de asistenţă socială – instituţii ce asigură servicii şi pentru locuitorii comunelor de pe o rază uneori mai mare de 50 kilometrii şi totuşi finanţarea acestora provine exclusiv din bugetul oraşului pe teritoriul căreia se află.

Paradoxal s-a ajuns să avem localităţi din mediul rural cu canalizare şi gaze şi apă curentă în timp ce oraşele nu beneficiază de absolut nicio linie de finanţare. Şi când totuşi o linie de finanţare dedicată infrastructurii este lansată, acestea sunt lăsate să intre în competiţie cu municipiile cu un un buget şi o capacitate administrativă mult mai mare.

Soluţia propusă nu poate fi aceea de retrogradare a unităţilor administrativ-teritoriale ci din contră de susţinere a proiectelor de dezvoltare a acestora. Retrogradarea acestora nu ar face decât să contribuie la scăderea nivelului de trai a locuitorilor acestor unităţi administrativ-teritoriale.

În absenţa unei politici active şi a unei strategii de dezvoltare concepute şi urmărite cu atenţie  este imposibil să se excludă posibilitatea ca un număr destul de mare de oraşe şi municipii mici să  piardă in anii ce vor urma rezidenţi şi locuri de muncă, ceea ce va putea avea într-un număr mare de cazuri efecte defavorabile asupra echilibrului teritorial. Este cazul  oraşelor care sunt situate in locurile cel mai puţin favorabile, adică în zone rurale departe de un mare oraş; sau a  localitătţlor care sunt prea mici pentru a oferi o  gamă de servicii şi echipamente colective suficiente şi care nu au o aşezare care să le permită să se integreze uşor într-o reţea.

Măsurile capabile să remedieze problemele  şi să permită acestor oraşe să concureze mai  eficient cu municipiile ca locuri de muncă şi ca nivel al serviciilor publice pot avea în vedere:

• dezvoltarea unei specializări datorită exploatării avantajelor naturale sau istorice (de exemplu, resursele locale, calificarea forţei de muncă, atracţia mediului natural şi a regiunilor înconjurătoare); în practică, una dintre cele mai mari tentaţii care pot fi oferite de oraşele mici este costul mai redus al vieţii în raport cu marile zone metropolitane;
• dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare pentru a susţine creşterea firmelor şi a locurilor de muncă în domeniul lor de specializare, incluzând creşterea posibilităţilor de educaţie şi formare privind calificările şi metodele de gestiune specializate care sunt cerute de industriile şi serviciile locale;
• îmbunătăţirea serviciilor colective, a instituţiilor de cultură şi de recreere pentru a spori atracţia oraşului;
• dezvoltarea unor bune comunicaţii –  mijloace de transport – cu oraşele mijlocii şi mari din regiune şi din alte părţi ale ţării şi ale Uniunii Europene;
• întărirea capacităţii locale de planificare şi de punere în practică a unei strategii de  dezvoltare urbană.

Unul dintre pericole se pare că îl reprezintă trezirea din ,,somnul de serviciu” al unor parlamentari care fără nicio expertiză doresc să fie interesanţi cu un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar care le dă posibilitatea să se dea în spectacol.

Dincolo de dreptul la demnitate al ,,demnitarilor locali“ şi de consideraţia de care ar trebui să se bucure aceştia din partea autorităţilor centrale, total îndreptăţită, dezbaterile pe temele de interes pentru autorităţile administraţiei publice locale trebuie să aibă la bază informaţii corecte, în niciun caz de felul celor cu care vicepremierul Liviu Dragnea este citat în ultimile zile în toată presa ,, …. pentru că sunt comune care au 15.000 de locuitori şi oraşe care au 1.700 de locuitori.“ (sper să aflăm, tot prin presă, cine l-a dezinformat pe domnul viceprim-ministru).

Cei peste şaptesprezece ani de administraţie publică locală din activitatea mea (de primar, consilier local şi consilier al ministrului administraţiei) mă fac să nu rămân deoparte şi să-mi exprim solidaritatea cu primarii de comune care au ieşit public să-şi facă cunoscute problemele. Cu aceste probleme – şi chiar cu mai multe – se confruntă şi cei mai mulţi primari de oraşe şi de municipii.

Informaţiile vehiculate în ultimele zile în toată presa sunt eronate. Pluralul ,, … sunt comune care au 15.000 de locuitori …“, folosit cu sens exagerat, nu face decât să distorsioneze şi mai mult realitatea.

Datele reale. O singură comună în România are peste 15.000 locuitori, Floreştiul. Alte 3 commune au cu puţin peste 12.000 locuitori şi alte 23 commune au între 10.000 şi 12.000 locuitori. Deci, doar 27 comune au peste 10.000 locuitori, adică sub 1 % din totalul celor 2.861 comune.

Este adevărat că există un oraş staţiune cu puţin sub 1.700 locuitori şi că încă alte 5 oraşe staţiuni au sub 3.000 locuitori, dar cele 6 oraşe cu sub 3.000 locuitori reprezintă doar aproape 3 % din totalul celor 217 oraşe.

În raportul oraşe-municipii, privind numărul de locuitori, fac precizarea că cel mai mic municipiu are aproximativ 10.000 locuitori, iar cel mai mare oraş are aproape 40.000 locuitori. De altfel 82 oraşe au peste 10.000 locuitori, în timp ce 20 de municipii au sub 20.000 locuitori.

Sunt 326 comune care au sub 1.500 locuitori şi alte 1.204 care au între 1.500 şi 3.000 de locuitori (în total 1.530 comune au sub 3.000 locuitori, adică 53,48 % dintre comune – mai bine de jumătate).

Nu cumva domnul viceprim-ministru a fost atras într-o diversiune care vrea să arunce în derizoriu dezbaterea care ar trebui să aibă loc privind asigurarea capacităţii administrative a unităţilor administrative-teritoriale pe tipuri (comună / oraş / municipiu) şi ranguri, de fapt a capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a prelua competenţele transferate de la centru la local şi de la realizarea efectivă a promisiunilor din Programul de Guvernare 2013-2016 (http://www.gov.ro/programul-de-guvernare-2013-2016__l1a117322.html) referitoare la reformele care să sprijine dezvoltarea durabilă pentru toate unităţile administrative-teritoriale ?

NOTĂ

Datele sunt luate din ,,Rezultate definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor – 2011  (caracteristici demografice ale populaţiei) – http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ .

Hîrşova, 08.09.2013,

Ionel Chiriţă

Acesează:

Este nevoie de mai mult curaj politic pentru a pune lucrurile în ordine