Congresul USL o pagină de aur în politica românească
Congresul USL de sâmbătă 07.04.2012 poate rămâne o pagină de aur pentru istoria politică românească de după 1989, din care s-ar putea inspira şi generaţiile viitoare.
Este ziua în care toţi, indiferent de ce parte a baricadei politice suntem, am demonstrat că putem să găsim o modalitate de înţelegere dincolo de doctrine, patimi politice, ambiţii, orgolii, poliţe personale, putem să fim uniţi, pentru o singură cauză numită România. Am arătat că vârsta nu contează, ci doar faptul că toţi suntem români.
Vreau să cred că sâmbătă am dat încă un examen luat cu brio la lecţia numită comunicare şi înţelegere. Am arătat că putem fi democratici fără a folosi vorbe mari, înţelegeri la nivel înalt, ci doar români.
În cuvântările ţinute, fiecare preşedinte de partid şi-a respectat principiile, crezurile politice, dar dincolo de doctrine a existat un limbaj comun, un ţel comun, o cauză comună.
Sunt mândră, asemeni multor oameni aflaţi în aceea sală, că am trăit acest moment, dar nu pot totodată să nu mă gândesc la ceea ce se întâmplă în Hârşova, la traseismul devenit politică locală, la neputinţa de a nu putea depăşi ambiţii personale, de a da la nesfârşit în cei care de drept ar trebui să ne fie alături în acestă lungă bătălie politică.
Mă întreb ce poate răspunde actuala administraţie locală la întrebarea ,, Al cui interes îl serviţi astăzi domnilor? “ pentru că pe cel al oamenilor care v-au ales acum 4 ani nu. Acum 4 ani oamenii v-au ales ca reprezantanţi ai PDL, iar astăzi sunteţi …. ce?…poate doar nişte cameleoni care la fiecare 4 ani îşi schimbă înfăţişarea. Trist domnilor şi îngrijorător, pentru exemplul pe care îl daţi electoratului căruia îi cereţi să creadă mereu în altceva. Unde vă sunt idealurile?
Ar trebui domnilor să vă maturizaţi, să înţelegeţi că politica nu este o afacere de familie, o reunine la colţ de stradă, o trepăduşenie aranjată la o cafea.
Politica domnilor este pricepere, înţelepciune, dăruire şi nu în ultimul rând dragoste pentru oamenii pe care vrei să-i reprezinţi.
Mihaela Angela Odoroagă (Ica)