Ascultam zilele trecute Metallica cântând “Nothing else matters” şi mă gândeam la cât de bine se potrivesc versurile cu ceea ce simt acum. Încep prin a vă spune, citându-i:

“Niciodată nu mi-am deschis inima în felul acesta,
Viaţa este a noastră, o trăim cum vrem,
Toate vorbele acestea nu le spun doar de dragul de a le rosti
Şi nimic altceva nu mai contează“

Oamenii obişnuiesc să se plângă, da, recunosc, este foarte la îndemână să te vaiţi, e cool să îţi plângi de milă. Găsim uşor cuvintele care să exprime cât de grea este viaţa pe care o ducem, cât de greu e să trăieşti în ziua de azi, şi ce bine era pe vremuri… Clişee verbale, automatisme, le avem în noi, poate chiar şi în codul genetic ? Am ajuns un popor de oameni depresivi. Frustrant ?

Uneori am impresia că suntem înconjuraţi de ziduri şi cred că cele mai multe dintre ele sunt ridicate de noi. Egocentrici, indolenţi, ignoranţi, fericiţi, superficiali, bănuitori, îndrăgostiţi, lacomi, supăraţi, sinceri, dezamăgiţi…. Încercăm să ne protejăm, pe noi şi pe cei dragi nouă, pur şi simplu alegând cea mai uşoară variantă: construim şi construim, conştienţi sau nu, ziduri. Dar v-aţi întrebat dacă este şi cea mai bună ? Oare nu devenim astfel prizonierii propriilor noastre convingeri, ori ale propriilor noastre trăiri? Oare nu ne autocondamnăm la izolare ? Dar dacă tot discutăm despre ziduri, de ce să nu ridicăm unul împotriva acestor şleahte care ne guvernează oraşul sau ţara ? Nu vă doare faptul că o mână de oameni a putut să fie atât de malefică, atat de distructivă? În ce ţară trăim? Într-una în care puterile se concentrează în mâinile unui singur om, tartorul suprem, care-şi manevrează păpuşile-marionetă din deal, de la Cotroceni. Na, că eram aproape să creez şi versuri !

Nu aveţi senzaţia de déjà-vu privind spre noul guvern ? Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Doar media de vârstă este alta, şi ? La ce ne foloseşte ? Trăim într-o ţară în care Parlamentul îşi pleacă grumazul frânt în faţa unui guvern inept şi incapabil, cu ministri de mâna a cincea care-şi ascund incapacitatea în spatele unor vorbe goale. Până când să-i mai suportăm pe aceşti inşi ?! Oare cât să mai îndurăm să îşi bată joc de o întreagă ţară ??! Se zvârcolesc în mormânt toţi morţii de la Revoluţie. Cred că şi Ceauşescu ne priveşte mirat de la locul lui. Până la urmă e mai puţin vinovat decât ăştia de acum.

Teribil i-am admirat şi susţinut pe protestatarii din Piaţa Universităţii, chiar dacă nu au fost decât o mână de oameni disperaţi, călăuziţi de credinţa sinceră într-un viitor mai bun pentru care erau dispuşi să lupte, dar cărora le-a lipsit un program politic. Drept urmare, iniţiativa lor, pornită din umilinţă şi deznădejde a sucombat subit. Mare păcat, dar sunt convins că sămânţa aruncată de ei va germina, iar precedentul creat se va concretiza în curând într-o victorie a romanului care, rătăcind bezmetic în lunga noapte de coşmar pedelist, îşi va regăsi după patru ani, identitatea, mândria şi onoarea de a fi român.

Îmi doresc ca oamenii să se trezească. Îmi doresc ca dârzenia şi curajul strămoşilor noştri să reaprindă în noi speranţa, dorinţa de luptă. Realizaţi că ne-am predat înainte de a fi luptat ? Abandonăm a priori. Credeţi-mă, este foarte dureros să realizezi că ai tăi, semenii tăi, nu reacţionează, devenind victime ale propriilor indolenţe. “Puterea este în fiecare dintre noi” spunea cineva, nu-mi amintesc acum cine, dar nu contează. Totul porneşte de la încredere. Căutati în voi fărâma de încredere pe care nu aţi pierdut-o !

Aşadar ascultaţi Metallica şi reaprindeţi în voi speranţa şi bucuria ! Şi, ca şi ei, vă spun:

“Caut încrederea şi o găsesc în tine
Ceva nou pentru noi în fiecare zi,
O minte deschisă pentru o altă părere
Şi nimic altceva nu mai contează.

Atât de aproape, indiferent cât de departe
Nu ar putea fi mai mult din inimă
Să avem întotdeauna încredere în cine suntem
Şi nimic altceva nu mai contează.”