Liga Aleşilor Locali ai PNL (LAL-PNL) sprijină pregătirea candidaţilor pentru alegerile locale din 10 iunie 2012
Bucureşti, 23-25 martie 2012. – Conştientă de faptul că pentru obţinerea rezultatului prin care PNL şi aliaţii săi din USL pot ajunge să preia guvernarea ţării este dependentă de rezultatul din alegerile locale, Liga Aleşilor Locali ai PNL (LAL-PNL) a organizeazat un seminar de pregătire a candidaţilor pentru alegerile locale din 10 iunie 2012.
Peste 100 de reprezentanţi din aproape toate filialele partidului au participat pe parcursul a trei zile la acest eveniment desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei Friedrich Naumann (FFN), a Departamentului de Comunicare al PNL, a Departamentului Electoral Central al PNL, a unor lectori voluntari din PNL şi a unor primari cu rezultate deosebite în alegeri.
Clarificările privind cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor, comunicarea în campania electorală – cu o abordare specială pentru comunicarea online – consolidarea structurilor de partid prin realizarea rețelelor electorale, a registrelor votanţilor şi a unor instrumente cum ar fi monografiile localităţilor, strategiile de dezvoltare durabilă şi accesarea Fondurilor Europene au fost temele de deschidere pentru care, (în ordinea intervenţiilor) au avut intervenţii vorbitorii: Iulia Huiu, Florin Alexe şi Nicolae Rotileanu;
În a doua zi discuţiile privind temele şi mesajele liberale folosite în comunicarea eficientă către cetăţeni, întocmirea şi folosirea listelor electorale, participarea şi atribuţiile reprezentanţilor partidului nostru în birourile de circumscripţie şi birourile secţiilor de votare, buletinele de vot şi pregătirea zilei votării au fost coordonate de vorbitorii Dan Mihalache, Gheorghe Rădulescu, Alina Gorghiu şi Dragoş Dincă;
Prezentările din ultima zi, referitoare la ziua votării, desfăşurarea votării, mobilizarea electoratului liberal pentru participarea la vot, deschiderea urnelor, numărarea voturilor, întocmirea proceselor verbale şi validarea rezultatelor, transmiterea proceselor verbale la PNL, au fost susţinute, în deschidere, de Mihai Voicu – vicepreşedinte PNL, iar in final Corina Truică, Viorel Udma, Dragoş Drăguşin şi Dan Purghel - membri Comisiei de Administraţie din PNL Bucureşti – au prezentat abordări privind dezvoltarea economică a localităţilor şi a serviciilor de sănătate.
Bunele practici electorale au fost prezentate de aleşi locali în funcţie, cu mai multe mandate, printre care Miron Viorel, primarul oraşului Comăneşti şi Valerică Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului.
Ionel Chiriţă, secretar general LAL-PNL