Probabil pentru cadourile pe care le-am primit cu multă bucurie când eram copil. Aşteptam cadourile de Paşti într-o emoţie pe care mi-o amintesc cu drag.

Îmi plăcea foarte tare această sărbătoare. Îmi plăcea mai ales gustul acela de apropiere a sărbătorii, din zilele premergătoare. Îmi plăcea zarva pe care o stârnea această zi, frământarea mamei şi a surorilor mele în a deretica prin toată casa – în treacăt fie spus nu prea înţelegeam la început de ce trebuiau răscolite toate de prin casă, tulburând ordinea firească – dar agream foarte tare mirosul acela de curăţenie. Apoi ouăle, cred că nu e creştin care să nu fi participat în vreun fel la vopsirea lor. Roşii, galbene, albastre, adevărate opere de artă, mai ales dacă erai destul de isteţ în a prinde de oul introdus într-un ciorap vechi câte o frunză din cine ştie ce plantă. Ce bucurie simţeam când ne întreceam între noi, lăudându-ne cu produsul fanteziei noastre, priviţi fiind cu ochi ingăduitori de părinţi, cum ridicam cele mai reuşite ouă vopsite cu mâini pătate de vopsea, cu unghii înroşite, sub care afurisita de vopsea se încăpăţâna să rămână zile întregi. Dar mai contau toate acestea când în bucătărie se împleteau mirosurile într-o sârbă nebună răscolind simţurile întinse la maximum de prohibitivul post inerent în  Săptămâna Patimilor Domnului? Dar hainele? Vă amintiţi de hainele noi pe care ni le cumpărau special pentru Sfânta Zi de Paşte? De câte ori nu le-aţi probat ţesând cu bucurie şi nerăbdare  visuri? De câte ori nu am aspirat pe nări mirosul lor de lucru nou! Cât de importanţi ne simţeam în hăinuţele acelea care căpătau şi ele, parcă, ceva din magia sacră a zilei!

În sfârşit, în minunata zi ne sculam de dimineaţă, ne spălam pe faţă cu apă dintr-o cană în care mama scufunda un ou roşu, bucuroşi că în sfârşit a venit Ziua cea Mare şi că aveam să ne înfruptăm din bunătăţile care ni se perindaseră prin faţa ochilor. Şi pe care le adulmecasem cu lăcomie de copii. Cu frenezie îndeplineam acest ritual pe care îl sfârşeam mâncând o bucată de pască adusă din Noaptea Magică a Învierii de la biserică, beam o gură de vin roşu “sângele Domnului”.

Însă astăzi, prins în vârtejul zilnic, am început să uit. Şi nu pentru că aşa doresc, ci pentru că rutina şi grijile multe sunt vinovate, ele sunt acelea care îmi subtilizează un procent însemnat din tihna şi bucuria acestei sărbători. Să nu fiu înţeles greşit. Mă refer la faptul că zilele de dinaintea Paştelui nu mai au gustul acela de apropiere a sărbătorii, că nu-mi mai îmbrac hainele noi cu aceeaşi bucurie şi ce să mai spun despre frântura de magie din fiecare lucru? Mi se pare că, furaţi de experienţa zilnică am început să pierdem din aceste trăiri şi senzaţii pe care nu le vom putea cumpăra niciodată şi nu le vom mai regăsi niciunde.

Veţi spune, poate, că toate acestea sunt platitudini. Poate. Dar trebuie să recunoaşteţi că vă regăsiţi în multe dintre ele. Că le conştientizaţi şi că exact aceste “banalităţi” ne înfrumuseţează aceste zile de sarbătoare, că fără ele, hai! Spuneţi-o! Această Sfântă Zi nu ar mai avea aceeaşi semnificaţie şi că trebuie să ne plecăm şi să ne rugăm Dumnezeului pe care cu toţii îl purtăm în suflet!

Sfintele Sărbători să vă scalde sufletul în pace şi credinţă, să vă umple casa de lumină şi să vă aducă mai