În Hîrşova, cum ar trebui să facem ?
Invitat în emisiunea „Jocuri de putere” la postul Realitatea TV, omul de afaceri Viorel Cataramă a reafirmat că, în acest moment, partidele politice din România sunt “structuri mafiote extrem de bine organizate”.
Ca şi pe mulţi alţi români şi pe mine declaraţiile lui Viorel Cataramă m-au făcut să mă gândesc ce se întâmplă în jurul nostru. Oamenii dintr-o colectivitate trebuie să se organizeze şi unul dintre mecanismele de management democratic al unei colectivităţi îl reprezintă partidele politice al căror obiectiv în plan local este dobândirea şi menţinerea puterii, în vederea organizării şi conducerii colectivităţii locale.
Dincolo de situaţia politică la nivelul ţării şi de performanţele guvernului naţional, viaţa noastră este influienţată într-un mod direct de capacitatea, comportamentul, buna credinţă şi performanţele guvernanţilor locali aleşi să administreze bine treburile în colectivităţi. Evoluţia pozitivă a unora dintre colectivităţile locale ne arată că multe dintre alegeri au desemnat astfel de guvernanţi locali.
Întorcându-mă cu discuţia către hîrşoveni, evoluţia oraşului nostru o poate comenta fiecare dintre noi şi cred că ar fi bine să o facem mai mult public, responsabil, fără patimă şi cu mult realism şi nu doar pe la colţuri. Susţin că evoluţia noastră va depinde tot mai mult de dorinţa reală a hîrşovenilor de a urma principii, reguli morale şi regulamente, precum şi de voinţa fiecăruia dintre noi de a reacţiona şi de a interveni când guvernanţii oraşului nostru, pe care îi putem întâlni zilnic, sunt ineficienţi, imorali sau devin infractori.
Mă întreb: de ce nu reacţionează hîrşovenii când află că bugetul oraşului nostru a fost prejudiciat şi s-au înregistrat abateri financiare de peste 30 miliarde lei vechi, în perioada 2009-2011din mandatul actualului primar şi al acoliţilor săi (cifra este cea consemnată de Camera de Conturi Constanţa în ,,Sintezele rezultatelor acţiunilor de audit/control desfăşurate la ORAŞUL HÎRŞOVA efectuate în 2011 şi 2012”) ? Aceasta doar pe parcursul celor 2-3 ani pentru că pe întreaga perioadă de gestionare a oraşului probabil prejudiciile şi abaterile financiare or fi mai mult decât duble.
Mă întreb: de ce colegii din consiliul local nu-şi definesc public poziţia faţă de acuzele din scrisoarea primită de toţi, anul trecut înainte de Crăciunul 2013, în care am fost acuzaţi că prin atitudinea desfăşurată în Consiliul Local al oraşului Hîrşova îl ajutăm pe primar şi pe alţii “să îşi tragă importante sume de bani cu lucrări false, decontare de bunuri care nu au fost folosite în Primărie ….”, precum şi pentru alte foloase necuvenite ?
Mă întreb: de ce primarul nu dă un răspuns convingator la acuzele anonimei/anonimului care ne spune în această scrisoare că: “primarul … spală bani primiţi ca şpagă” şi că “ne pune să semnăm tot felul de acte ilegale, suntem terorizaţi că dacă nu semnăm … riscăm să rămânem … fără servici” ?
Revenind la afirmaţia lui Viorel Cataramă, referitoare la partide, cum credeţi că putem evita ineficienţa, imoralitatea sau infracţiunile administraţiei din oraşul nostru ? Prin susţinerea reprezentanţilor partidelor locale sau a unor persoane independente care să nu fie obligate să răspundă intereselor acestor grupări ?